Categoria | Reducere CO2

Tags |

Odată cu lansarea motoarelor EEV, Volvo Trucks priveşte dincolo de normele antipoluare Euro V

Publicat in 23 septembrie 2008 de VOLVO

Motoarele Volvo EEV sunt proiectate pentru a permite îmbunătăţirea calităţii aerului, prin reducerea la minimum a emisiilor de fum şi de particule. Emisiile sunt mult mai reduse decât cele impuse deja de exigentele norme Euro V, care vor deveni obligatorii începând cu luna octombrie a anului viitor.

„Noile motoare Volvo EEV reprezintă o parte importantă a angajamentului permanent al companiei Volvo Trucks privind protecţia mediului, oferind în acelaşi timp un cosum redus şi o eficienţă impresionantă a utilizării combustibilului”, explică Claes Nilsson, directorul diviziei Volvo Trucks pentru Europa.

Lansarea motoarelor Volvo EEV va debuta cu puternicul şi eficientul motor D13, care a fost optimizat suplimentar pentru a corespunde cerinţelor EEV. Într-o primă fază, se doreşte ca acest motor să satisfacă cerinţele majorităţii clienţilor actuali ai D13. Pe lângă reducerea considerabilă a emisiilor de fum şi de particule, noile motoare EEV vor fi mai economice, permiţând clienţilor să beneficieze de pe urma reducerilor de taxe disponibile pe unele pieţe. Însă pentru Volvo, toate aceste lucruri reprezintă numai începutul; obiectivul este de a putea oferi o gamă completă de motoare EEV.

Vizăm Euro VI
Preocupată de o dezvoltare continuă, compania Volvo Trucks  monitorizează atent cerinţele normelor Euro VI, poziţia sa solidă permiţându-i să fie un deschizător de drumuri şi în acest domeniu. Platforma actuală de motoare Volvo se dovedeşte a fi o bază excelentă de pornire. Volvo consideră că o combinaţie între tehnologiile SCR şi EGR va reprezenta soluţia cea mai eficientă. Provocarea constă, desigur, în realizarea unui motor foarte performant, fără a compromite eficienţa utilizării combustibilului şi răspunsul motorului. În prezent, Volvo Trucks lucrează la atingerea acestor obiective.

Lasa un raspuns

*