SEAT- susţinător al culturii

Publicat in 06 decembrie 2008 de SEAT

Miercuri, 03 decembrie 2008, s-a desfăşurat vernisajul expoziţiei fotografice intitulate sugestiv  „Bucureşti, Barcelona – oameni şi locuri”, semnate Geo Pană. Expoziţia a reprezentat ocazia ideală pentru SEAT de a susţine un proiect cultural, mesajul lucrărilor fiind în conformitate cu valorile brandului spaniol produs şi asamblat la Martorell, la doar câţiva kilometri de capitala catalană.

La anticariatul Sigma, în prezenţa a peste 150 de persoane iubitoare de artă au fost expuse 40 de fotografii ce încearcă o apropiere de oameni şi de locuri.

Repere din viaţa artistei

Pasionată de fotografie, Geo Pană a început studiul individual al acestei arte în urmă cu trei ani.
“Fotografia înseamnă să crezi în ceea ce creează lumina, să crezi în mesajul lucrărilor tale şi să vrei să încânţi şi pe alţii prin transpunerea în fotografie a unor locuri, a unor momente, trăiri, a oamenilor. Cred în ceea ce fac nu doar pentru că fac ceva ce-mi place, ci şi pentru că am văzut oameni zâmbind când au văzut fotografii ce-mi aparţin, am citit încântarea în privirile lor, ceea ce înseamnă ca am ceva de spus lumii prin fotografie.”, a declarat artista.

Din pasiunea pentru fotografie şi-a continuat studiile în mod autodidact şi şi-a intensificat călătoriile în Barcelona cu scopul de a surprinde cât mai mult din farmecul acestui oraş.

Copilăria i-a fost presărată cu zâmbetele celor din jur, dar mai ales cu un tată cu o imaginaţie ieşită din comun, îndreptându-se la rândul său spre imaginar.
Deschiderea către călătorie a avut loc o dată cu prima ieşire din ţară, la studii în Franţa. Tot pe meleaguri mediteraneene a făcut cunoştinţă cu primul aparat foto digital, care avea să îi călăuzească paşii în cariera artistică.

După câţiva ani într-o multinaţională, unde stricteţea mediului business îi dădea de furcă, fiind într-o goană nebună după libertate şi călătorii, a hotărât să urmeze un curs de fotografie. O dată cu obţinerea certificatului de fotograf profesionist a apărut o nouă dorinţă, strâns legată de călătoriile sale devenite un stil de viaţă: aceea de a avea propria expoziţie individuală de fotografie în care să surprindă două locuri unde se simte ca acasă – Bucureşti şi Barcelona.

De ce tocmai aceste două oraşe? Pentru că Barcelona a devenit locul de suflet al artistei, pentru că acolo nu s-a simţit niciodată străină. Bucureştiul reprezintă pentru ea dorul de casă; aici oamenii au ceva special, locurile au farmecul lor aparte.

Proiectul „Bucureşti, Barcelona – oameni şi locuri”, se vrea o expoziţie în care diferit e sinonim cu interesant. Prin cele 40 de lucrări expuse, în care sunt îmbinate fotografiile alb-negru cu cele color, Geo Pană a încercat să împărtăşească din bucuria fiecărui periplu în capitala catalană sau din farmecul plimbărilor în Bucureştiul contemporan. Toate exponatele vorbesc despre momente ale unei călătorii. Dintre cele mai reprezentative lucrări merită menţionate “Aşteptare”, “Paşi” sau “Calea”.

„Oricum ne-ar fi viaţa noastră, ea este o călătorie. Dacă iubim să fim, atunci iubim şi să călătorim. Fotografia este sora călătoriei şi împlinirea uneia se face prin existenţa celeilalte. Cred în oameni şi în locuri pentru că prin existenţa lor am reuşit să fac posibilă această expoziţie de fotografie”, a mai adăugat artista Geo Pană.

Expoziţia susţinută de marca iberică SEAT poate fi admirată de cei intersaţi până la data de 14 ianuarie de luni până vineri de la orele 10.00 la orele 18.00 la Anticariatul Sigma pe strada Luigi Cazzavilian nr. 12, sector 1, Bucureşti.

Lasa un raspuns

*