Mai multă eficienţă, mai multă eleganţă: BMW Seria 7 ActiveHybrid

Publicat in 13 august 2009 de BMW

Bazat pe BMW Seria 7, acest automobil unic setează noi standarde de eficienţă în segmentul de lux. BMW Seria 7 ActiveHybrid este primul automobil care combină un propulsor V8 pe benzină, transmisia automată cu opt trepte şi un motor electric într-un concept de tip “mild hybrid”.

Noul model va fi prezentat în versiunea de producţie de serie în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul are programat debutul în showroomurile din întreaga lume, inclusiv România, anul viitor. Preţul urmează să fie comunicat la o dată ulterioară.

Simbioza creată între un motor de opt cilindrii cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi High Precision Injection cu un motor electric în trei faze oferă noului BMW Seria 7 ActiveHybrid o putere maximă de 342 kW/465 hp şi un cuplu maxim de 700 Nm. Puterea este transmisă prin intermediul unei cutii automate cu opt trepte poziţionată într-o configuraţie compactă cu cele două propulsoare. Motorul electric este alimentat de la un acumulator cu tehnologie litiu-ion dezvoltată special pentru utilizarea în industria auto.

Interacţiunea celor două motoare este perfect controlată pentru a obţine eficienţă maximă şi performanţe dinamice superioare specifice mărcii. BMW Seria 7 ActiveHybrid accelerează la 100 km/h în 4,9 secunde, în timp ce consumul de combustibil în ciclu mixt conform standardelor de test UE este de 9,4 litrii/ 100 km şi 219 g CO2/ km.

Tehnologia hibridă oferă şi noi facilităţi pentru mai mult confort. De exemplu, BMW Seria 7 ActiveHybrid oferă în premieră funcţia Auto Start Stop în combinaţie cu o cutie de viteze automată. Un alt avantaj semnificativ este posibilitatea de a utiliza aerul condiţionat şi ventilaţia în parametrii optimi chiar şi atunci când motorul este oprit, prin alimentarea acestora de la reţeaua de 120 V a acumulatorului litiu-ion. Acest concept asigură un confort climatic la interior fără precedent, răcirea interiorului de la BMW Seria 7 ActiveHybrid se poate realiza rapid chiar înainte de pornirea motorului.

bmw_seria_7_activehybrid_small_800x601

BMW Seria 7 ActiveHybrid

Afişajele speciale din panoul de instrumente şi display-ul iDrive din consola centrală informează pasagerii de gradul de eficienţă şi de actualul nivel de operare al componentelor din sistemul hibrid. Jantele din aliaj uşor, de 19 ţoli, cu design optimizat aerodinamic – zece spiţe de forma turbinei -, create exclusiv pentru modelul BMW Seria 7 ActiveHybrid, precum şi simbolurile specifice modelului prezente pe capota compartimentului de bagaje, pe montanţii C (în spatele geamurilor din spate) şi pe profilul uşilor scot în evidenţă modelele hibrid faţă de gama de modele propulsată de motoare convenţionale. De asemenea, BMW Seria 7 ActiveHybrid este disponibil şi în nuanţa Bluewater metalizat, disponibilă exclusiv pentru modelele hibride din gama BMW.

Asemenea modelelor existente în gama BMW Seria 7, prima limuzină BMW de lux cu transmisie hibrid se lansează pe piaţă cu două versiuni de caroserie. Versiunea cu ampatament mărit a BMW Seria 7 ActiveHybrid dispune de un plus de spaţiu dedicat exclusiv pasagerilor din spate. Şi pentru a optimiza experienţa condusului şi confortul călătoriei pentru cerinţe individuale, ambele variante sunt disponibile cu o gamă largă de opţiuni din portofoliul de echipamente şi accesorii pe care îl oferă BMW Seria 7.

BMW ActiveHybrid ca element important al strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics.
Încă de la început, modelele obişnuite din producţia de serie a noii game BMW Seria 7 dispun de o varietate de tehnologii BMW EfficientDynamics. Acum, tehnologia BMW ActiveHybrid întăreşte poziţia de lider tehnologic pe care BMW o ocupă deja în segmentul performanţei de lux. BMW Seria 7 ActiveHybrid are o abordare cu adevărat inovatoare în asigurarea unei eficienţe remarcabile pentru acest segment de automobile. În acelaşi timp, această limuzină unică oferă caracteristici dinamice de excepţie care depăşesc clar orice a oferit până acum vreun automobil hibrid. BMW ActiveHybrid este un modul important în cadrul strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics care oferă tehnologii capabile să reducă semnificativ consumul de combustibil şi emisiile la fiecare nou model şi, în acelaşi timp, să îmbunătăţească performanţele dinamice. BMW utilizează tehnologia hibrid acolo unde aceasta poate avea o contribuţie efectivă la reducerea consumului şi a emisiilor. Ca regulă, potenţialul de economisire al tehnologiei hibrid creşte cu puterea motorului cu combustie ce interacţionează cu sistemul. Acesta este motivul pentru care tehnologia BMW ActiveHybrid, în combinaţie cu propulsorul V8, atinge un nivel mai mare de eficienţă decât în cazul combinării cu un motor cu şase sau cu patru cilindri.

Gestiune inteligentă a energiei ce optimizează generarea, stocarea şi folosirea energiei electrice.
Conceptul hibrid inteligent cuprinde atât generarea, cât şi utilizarea energiei electrice, cu stocare completă, fără vreo pierdere, a energiei electrice asigurată de acumulatorul litiu-ion superperformant. Atât procesul de încărcare şi furnizarea puterii către motorul electric, cât şi celelalte consumatoare de energiei sunt asigurate şi coordonate de electronica dezvoltată special pentru BMW Seria 7 ActiveHybrid.

Tehnologia BMW ActiveHybrid foloseşte frânarea pentru generarea de energie, în timp ce automobilele convenţionale pierd această energie sub formă de căldură prin operarea şi utilizarea frânelor. Această tehnologie unică reprezintă o evoluţie a Brake Energy Regeneration, folosit de BMW pentru întreaga gamă de modele cu motorizări pe benzină sau diesel echipate cu BMW EfficientDynamics.

Sistemul intră în funcţiune fie la utilizarea frânei de motor, fie la acţionarea frânelor. Energia înmagazinată în acumulatorul litiu-ion este folosită în reţeaua internă, ceea ce scuteşte motorul cu combustie de misiunea de a genera curent electric, iar astfel i se permite propulsorului să furnizeze mai multă putere pentru procesul de acceleraţie. Rezultatul este o accelerare mai rapidă şi mai dinamică, în timp ce energia electrică este disponibilă fără un consum suplimentar.

Atâta timp cât cel de la volan are nevoie doar de un nivel redus al energiei de frânare, sistemul utilizează numai forţa electrică de frânare, frânele mecanice fiind activate numai atunci când conducătorul apasă mai tare pedala pentru o oprire mai fermă. De asemenea, conducătorul nu percepe tranziţia de la frânarea cu energie electrică la cea cu sistemul de frânare hidraulic.

Două reţele interne interconectate pentru gestiune flexibilă a energiei.
Energia electrică este livrată în cele două reţele interne ale automobilului: BMW Seria 7 ActiveHybrid dispune atât de o reţea convenţională, cu tensiunea de 12V, alimentată de o baterie convenţională (de tip AGM), cât şi de un acumulator de mare tensiune, cu tehnologie litiu-ion, ce operează la 120V. Aceasta din urmă furnizează energie motorului electric sau să contribuie la pornirea motorului cu combustie.

Compresorul de aer condiţionat de la BMW Seria 7 ActiveHybrid este şi el integrat în reţeaua de 120V, în timp ce restul funcţiilor operate electric sunt alimentate de la reţeaua de 12V. Cele două reţele interne sunt conectate între ele printr-un convertor de tensiune, care oferă o gestiune flexibilă a energiei, dar care are şi rolul de a coordona toate funcţiile electrice ale automobilului.

Tehnologie revoluţionară de stocare a energiei: baterie litiu-ion cu capacitate mai mare şi rezistenţă la mai multe cicluri de operare.
Prin introducerea acumulatorului litiu-ion, BMW face un nou pas în viitor prin folosirea deosebit de eficientă şi, în acelaşi timp, flexibilă a energiei electrice din maşină. Aceasta înseamnă că energia generată în procesul de recuperare trebuie livrată către unitatea de stocare în orice moment şi, în funcţie de condiţiile de trafic, într-un ritm variat, unde se află la dispoziţie pentru utilizarea ulterioară la nevoie. O altă cerinţă este aceea de a utiliza bateria cu capacitate semnificativă de stocare pentru a se acoperi distanţe lungi fără frână de motor sau acţionarea frânelor şi fără vreo scădere a procesului de alimentare.

Bateriile AGM sunt deja folosite la toate modelele de serie convenţionale şi oferă avantajul de a fi capabile să gestioneze ciclurile de încărcare şi descărcare, frecvente şi neregulate, fără vreo pierdere de putere. Pe de altă parte, un concept “mild hybrid” are cerinţe şi mai mari de putere, astfel că are nevoie de un acumulator cu tensiune mai mare, cu un nivel mai ridicat al performanţelor pentru a alimenta motorul electric cu energia cerută pentru funcţia sa de transmisie.

Sistemul dezvoltat pentru BMW Seria 7 ActiveHybrid este bazat pe cea mai avansată tehnologie litiu-ion care îndeplineşte cele mai mari solicitări în ceea ce priveşte sarcinile de putere şi durata de operare. Bateriile litiu-ion au dovedit deja că au o mare capacitate de stocare şi o durată mare de funcţionare în mai multe aplicaţii cum ar fi telefoanele mobile sau laptopurile. Unitatea de stocare a energiei utilizată la BMW Seria 7 ActiveHybrid confirmă încă o dată potenţialul acestei tehnologii, de această dată în alte condiţii deosebite de funcţionare. Energia utilă oferită de acest acumulator performant este de 400 watt-ore, bateria în sine fiind compusă din 35 de celule şi o unitate de control integrată care analizează în permanenţă nivelul de încărcare şi asigură o funcţionare potrivită în orice situaţie şi pe un interval larg de temperaturi.

În ciuda nivelului ridicat de performanţă, bateria litiu-ion măsoară numai 37 cm x 22 cm x 23 cm şi cântăreşte aproximativ 27 kg. Mai mare decât bateria convenţională a unui automobil, este montată în compartimentul de bagaje, între pasajele roţilor de la BMW Seria 7 ActiveHybrid, acoperită pentru siguranţă de o carcasă specială. Aceasta asigură o protecţie perfectă a bateriei şi, în acelaşi timp, conferă maşinii o distribuţie prefect echilibrată a maselor. Spaţiul necesar este aproape acelaşi ca cel folosit de compresorul suplimentar pentru aerul condiţionat destinat de la modelele convenţionale ale gamei BMW Seria 7, compresor ce nu este disponibil la BMW Seria 7 ActiveHybrid.
Optimizare constantă: motor V8 cu BMW TwinPower Turbo şi High Precision Injection.

Motorul cu combustie disponibil la prima limuzină BMW hibrid de lux este nu numai puternic, dar şi cel mai eficient propulsor de acest gen. Combinaţia dintre tehnologia BMW TwinPower Turbo şi High Precision Injection asigură un echilibru excepţional de bun între performanţe şi consumul de combustibil, pentru că motorul V8 cu capacitatea de 4,4 litri aplică principiul BMW EfficientDynamics la un nivel deosebit de ridicat.

Un avantaj suplimentar este că motorul cu carter 100% din aluminiu oferă calităţile specifice unui propulsor cu opt cilindri într-o interpretare sportivă şi, în acelaşi timp, ergonomică, combinând un cuplu superior disponibil încă de la turaţii joase cu o putere impresionantă care creşte liniar de-a lungul întregii plaje de turaţii, precum şi o funcţionare deosebit de cursivă. Date fiind aceste calităţi, motorul V8 este o bază ideală pentru un concept hibrid în clasa de lux. Caracteristicile de putere şi performanţă ale motorului V8 au la bază tehnologia BMW TwinPower Turbo. Conceptul utilizat în premieră la un propulsor pe benzină cu opt cilindri, cu două turbocompresoare amplasate nu în exterior, ci direct în interiorul secţiunii V, asigură o spontaneitate fără precedent. Utilizarea eficientă a combustibilului, în schimb, este obţinută prin tehnologia High Precision Injection, cea de-a doua generaţie a injecţiei directe pe benzină utilizând piezoinjectoare poziţionate imediat lângă bujii, în chiulasă, care livrează carburantul în camera de combustie la presiuni de 200 bar.

Motorul cu opt cilindri disponibil la BMW Seria 7 ActiveHybrid dezvoltă o putere maximă de 330 kW/449 CP între 5.500 şi 6.000 rpm. În acelaşi timp, acest impresionant V8 are un vârf al curbei de cuplu de 650 Newton-metri ce se menţine constant pe o plajă a turaţiilor cuprinsă între 2.000 şi 4.500 rpm. Rezultatul este o putere deosebită şi un demaraj viguros imediat peste turaţia de relanti, un răspuns dinamic al motorului fiind îmbunătăţit de motorul electric cu momentul său adiţional.

Reacţia spontană şi directă a modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid la apăsarea acceleraţiei, mai ales la demarajul de pe loc, oferă maşinii un standard al acceleraţiei aproape fără precedent atât în rândul modelelor convenţionale ce folosesc motoare cu combustie, cât şi al modelelor hibrid existente deja pe piaţă.

Într-adevăr, accelerarea până la 100 km/h în 4,9 secunde plasează limuzina aproape de performanţa celor mai rapide şi mai sportive maşini. O altă calitate incomparabilă este sentimentul subiectiv de supremaţie deosebită pe care sistemul hibrid de transmisie îl oferă conducătorului prin reacţia directă, fără vreo întârziere. Viteza maximă a modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid este limitată la 250 km/h.

Motor electric ce porneşte şi susţine propulsorul V8.
BMW Seria 7 ActiveHybrid datorează caracteristicile de condus simbiozei armonioase dintre motorul cu combustie şi cel electric, care dezvoltă liniar şi eficient puterea. Motorul electric îl susţine pe cel V8 în dezvoltarea unei puteri şi a unui cuplu mai mari pentru performanţe superioare.

În condiţii de condus mai puţin dinamic, puterea de transmisie furnizată de motorul electric permite celui cu combustie să ruleze în condiţii de sarcină favorabile pentru o eficienţă maximă, ceea ce optimizează calităţile de operare. Rezervele de putere servesc şi pentru reducerea turaţiei atunci când se menţine un nivel constant al vitezei, ceea ce îmbunătăţeşte nu doar standardul de eficienţă, ci şi funcţionarea liniară a motorului cu combustie.

Motorul electric cu trei faze sincronizate, disponibil la BMW Seria 7 ActiveHybrid, este poziţionat între propulsorul cu combustie şi convertorul transmisiei automate, fiind conectat direct la arborele cotit. De forma unui disc, motorul electric are o masă de 23 kg, designul compact asigurând integrarea completă în carcasa transmisiei.

Motorul electric generează putere suplimentară de transmisie de 15 kW/20 CP. În modul de funcţionare ca generator pentru acumulatorul litiu-ion, puterea maximă creşte la 20 kW/27 CP. Cuplul oferit este de 210 Newton-metri. În modul condus, BMW Seria 7 ActiveHybrid beneficiază de o putere maximă de 342 kW/465 CP şi un maxim al cuplului de 700 Newton-metri. Până acum, aceste performanţe erau specifice unor motorizări mai mari (V10 sau V12), cu un spor corespunzător al consumului.

În antiteză, BMW Seria 7 ActiveHybrid combină puterea şi performanţele îmbunătăţite cu o creştere impresionantă a eficienţei. Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU – 9,4 litri/100 kilometri – şi nivelul emisiilor CO2 de 219 grame per kilometru dovedesc că tehnologia BMW ActiveHybrid este, fără îndoială, o interpretare inovatoare a strategiei de dezvoltare BMW EfficientDynamics.

Unic: transmisie automată cu opt viteze în combinaţie cu funcţia Auto Start Stop.
Pentru a transmite puterea dezvoltată în comun de motorul V8 şi de cel electric, BMW Seria 7 ActiveHybrid dispune de o transmisie nou dezvoltată, o versiune automată cu opt viteze, gândită special pentru cerinţele şi potenţialul tehnologiei hibrid. Această transmisie avansată combină confortul schimbării treptelor, sportivitatea şi eficienţa la un nivel fără precedent.

Un element esenţial al noii cutii de viteze automate este că oferă o extensie a numărului de trepte disponibile, totul fără nici cea mai mică repercusiune în ceea ce priveşte masa, dimensiunea sau eficienţa internă. Cu numărul de trepte crescut la opt, diferenţele de turaţie de la o viteză la alta sunt mai mici decât anterior, în ciuda gamei generale a rapoartelor. În schimb, de aceasta beneficiază caracterul sportiv al transmisiei şi, în consecinţă, performanţele dinamice ale modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid. De asemenea, timpul scurt de schimbare a treptelor asigură un standard ridicat al ergonomiei.

Motorul cu combustie, cel electric şi transmisia automată cu opt trepte formează o unitate completă, pregătită pentru o eficienţă maximă a modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid. Aceasta este confirmată şi de interpretarea inovatoare a funcţiei Auto Start Stop, deja disponibilă în dotarea standard a modelelor BMW echipate cu motoare cu patru cilindri şi cutie de viteze manuală. Acum, această tehnologie revoluţionară care contribuie la reducerea consumului şi a emisiilor este combinată în premieră cu transmisia automată şi se bucură de o eficienţă optimizată.

Funcţia Auto Start Stop opreşte automat motorul cu combustie când este la relanti, reduce aproape complet consumul de combustibil la stopuri sau în congestiile din trafic. Apoi, când conducătorul ridică piciorul de pe frână, motorul cu combustie este repornit automat. Această configuraţie a funcţiei Auto Start Stop ajută la oprirea motorului mult mai des şi pentru o perioadă mai îndelungată, astfel că se obţine o reducere şi mai mare a consumului. Aceasta este posibilă prin intermediul unui sistem de pornire deosebit de eficient, activarea motorului cu combustie de către cel electric – alimentat cu energie de la acumulatorul de mare tensiune – permiţând primului să pornească foarte repede şi fără vibraţii mari.

Motorul este oprit şi când conducătorul utilizează funcţia Auto Hold la opririle scurte din trafic, caz în care nu trebuie decât să apese uşor acceleraţia pentru ca propulsorul cu combustie să fie reactivat.

Confort climatic fără restricţii, răcire auxiliară pentru o pornire plăcută.
Sistemul de control al climei de la BMW Seria 7 ActiveHybrid este alimentat cu energie direct de la acumulatorul de mare tensiune, ceea ce asigură funcţionarea în parametrii normali, indiferent dacă motorul cu combustie funcţionează sau nu. De aceea, operarea funcţiei Auto Start Stop nu înseamnă restricţii în materie de confort sau plăcere a condusului, temperatura dorită de conducător sau de pasageri fiind menţinută constantă în interiorul maşinii chiar şi în aglomeraţiile din trafic sau când se face o escală în traficul din oraş.

Disponibil standard la BMW Seria 7 ActiveHybrid, aerul condiţionat automat multizonal cuprinde o funcţie de control a climei la staţionare care poate fi activată şi prin telecomandă. Aceasta contribuie la răcirea interiorului maşinii când soarele este foarte puternic, înainte de urcarea în maşină, aerul condiţionat deosebit de eficient reducând temperatura rapid cu mai mult de 30o C, ceea ce oferă condiţii plăcute în compartimentul pasagerilor, gata pentru startul călătoriei.

Un alt avantaj este că grupul compresor al aerului condiţionat activează funcţia de răcire mult mai devreme decât la un automobil convenţional, aerul condiţionat de la BMW Seria 7 ActiveHybrid oferind astfel calităţi unice în ceea ce priveşte funcţionarea şi eficienţa, posibile numai cu performanta baterie litiu-ion.

Eficienţă devenită vizibilă: concept special de afişaj.
Componentele inovatoare ale transmisiei, disponibile la BMW Seria 7 ActiveHybrid, au un efect pozitiv în orice situaţie asupra eficienţei şi a performanţelor dinamice. Nivelul de eficienţă instantaneu şi modul de operare sunt prezentate pe afişajul din panoul de instrumente şi pe display-ul iDrive din consola centrală. Oferind cea mai avansată tehnologie black pannel, panoul de instrumente de la BMW Seria ActiveHybrid este suplimentat de un afişaj al fluxului de energie în secţiunea inferioară a turometrului, o săgeată albastră indicând funcţionarea Brake Energy Regeneration. În schimb, la accelerare, un afişaj grafic suplimentar ilustrează aportul generat de motorul electric.

Prin folosirea display-ului iDrive, conducătorul poate urmări o interpretare şi mai detaliată a interacţiunii motorului cu combustie şi a celui electric. Pe lângă nivelul de încărcare al acumulatorului litiu-ion, această funcţie de afişare prezintă şi fluxul actual de energie – stocarea energiei la acţionarea frânelor sau la frâna de motor, schimbarea punctului de sarcină când se rulează la viteză constantă, descărcarea de energie la accelerare.

Ca alternativă a acestui afişaj grafic, sistemul este capabil, la simpla apăsare a unui buton, şi să analizeze procentual nivelul curent de eficienţă. În acest caz, o diagramă cu bare, care se actualizează la fiecare minut, indică nivelul la care a fost utilizat potenţialul de eficienţă al componentelor hibrid în ultimele 15 minute.
Tehnologie superioară a suspensiei.

BMW Seria 7 ActiveHybrid combină eficienţa superioară cu o experienţă a condusului cu adevărat fascinantă. Pe lângă sistemul de transmisie, tehnologia sofisticată a suspensiei prezentă la BMW Seria 7 oferă acestei noi limuzine o supremaţie fără precedent.

Interacţiunea dintre puntea faţă cu dublu braţ de control şi axul spate cu suspensie Integral-V oferă nu numai numeroase beneficii în materie de confort şi dinamică, dar şi un ruliu redus semnificativ.

Versiunea cu ampatament lung a modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid dispune în plus de suspensie pneumatică ce include autoreglaj pe puntea spate. În echiparea standard, pentru ambele modele, este inclusă servodirecţia Servotronic (reglabilă în funcţie de viteză), precum şi cu Dynamic Damping Control (Control Dinamic al Amortizoarelor), funcţie care adaptează rapid rigiditatea amortizoarelor atât în funcţie de starea drumurilor, cât şi de stilul de condus al celui de la volan.

Prin apăsarea unui buton de pe consola centrală, conducătorul este capabil, prin intermediul Dynamic Driving Control, să aleagă reglajul său preferat pentru amortizoare, operarea potrivită a DSC Dynamic Stability Control (Controlul Dinamic al Stabilităţii), dinamica schimbării treptelor de viteză de la transmisia automată, precum şi răspunsul acceleraţiei şi ale direcţiei Servotronic.

Sistemul mixt de frânare de la BMW Seria 7 ActiveHybrid asigură o putere de oprire cu adevărat excelentă în orice situaţie, ceea ce aduce automobilul în siguranţă la oprirea totală, cu o distanţă minimă de oprire chiar şi la viteze mari. Discurile ventilate interior şi frânele (faţă / spate) cu etrier oscilant, optimizate pentru eficienţă, garantează şi un răspuns eficient la utilizări susţinute.

Best of Hybrid: dezvoltare flexibilă pentru concepte optimizate pentru fiecare model.
Componentele hibrid disponibile la BMW Seria 7 ActiveHybrid au fost dezvoltate în comun de BMW şi Daimler, într-un proiect de cooperare care a căutat să dezvolte şi să testeze componentele pentru transmisia hibrid la maşinile de lux performante. Pe lângă motorul electric şi acumulatorul litiu-ion, această colaborare a servit şi la dezvoltarea electronicii pentru reţeaua de mare tensiune disponibilă la BMW Seria 7 ActiveHybrid. Ulterior, fiecare producător a integrat componentele hibrid în diverse modele în conformitate cu cerinţele individuale ale fiecărei mărci. Aceste caracteristici unice ies în evidenţă şi la BMW Seria 7 ActiveHybrid prin combinarea unui motor cu opt cilindri cu o transmisie electrică.

BMW ActiveHybrid este bazat pe un principiu modular care, urmând strategia Best of Hybrid, asigură integrarea perfectă a componentelor optime în diferite concepte. De aceea, conceptul “mild hybrid” al modelului BMW Seria 7 ActiveHybrid se potriveşte de minune la cerinţele specifice ale acestui model, aşa cum este conceptul complet hibrid pentru BMW ActiveHybrid X6.

BMW Seria 7 ActiveHybrid va fi fabricat la uzina BMW din Dingolfing, la aproximativ 115 kilometri nord-est de München. Pentru că produce şi alte versiuni ale gamei BMW Seria 7, uzina BMW de la Dingolfing combină, într-o manieră inteligentă, cele mai avansate tehnologii de producţie automatizată cu manufactura. Şi pentru că a obţinut Premiul pentru cea mai bună fabrică/excelenţă industrială în 2008, uzina BMW de la Dingolfing se remarcă şi printr-un nivel ridicat de flexibilitate, proces eficient de producţie şi metode de producţie ce protejează mediul.

Lasa un raspuns

*