Categoria | Reducere CO2

Tags |

DAF Trucks impune noi standarde

Publicat in 25 decembrie 2009 de DAF

În trecut, DAF Trucks a depus eforturi pentru limitarea impactului produselor şi proceselor sale asupra mediului. Desigur, compania va continua să promoveze şi în viitor iniţiative privind dezvoltarea şi fabricarea unor produse cu impact redus asupra mediului, eficiente din punct de vedere economic, cu necesităţi de întreţinere reduse, şi reciclabile într-o proporţie cât mai mare.

DAF Trucks impune noi standarde
De mai multe decenii, DAF Trucks impune noi standarde în materie de tehnologii şi soluţii de transport inteligente. Compania deţine o lungă listă de inovaţii de marcă, în special în domeniul motoarelor şi a tehnologiei de transmisie.
Deşi, iniţial, cererea de vehicule cât mai puternice, cu un consum cât mai mic, a reprezentat principalul factor determinant în dezvoltarea de noi produse, protecţia mediului a jucat un rol tot mai important în dezvoltarea de noi produse, începând cu anii 80.
Introducerea conceptului EcoDesign în 1995 a fost urmată de numeroase inovaţii tehnologice, mai mici sau mai mari, care au contribuit la reducerea impactului produselor şi proceselor noastre de producţie asupra mediului.

Testare si cercetare

screen-capture-3

La sediile DAF au fost inaugurate facilităţi ultra-moderne de testare şi cercetare, pentru ca uzinele să poată ţine pasul cu expansiunea producţiei DAF, fără a afecta mediul într-o măsură proporţională. Dintre noile facilităţi, menţionăm secţia de cercetare şi testare a motoarelor şi noua secţie de măsurare a poluării fonice.

Secţia de cercetare şi testare a motoarelor
untitled6Noua secţie de testare şi cercetare de la uzina DAF din Eindhoven este una dintre cele mai avansate din Europa. Caracteristicile sale de mediu depăşesc cu mult exigenţele legale. Frânele motoarelor electrice utilizate în celulele de testare generează cca. 20% din necesarul de electricitate al uzinei DAF din Eindhoven. Rezervoarele de stocare supraterane sunt plasate pe podele impermeabile, pentru a ne putea asigura că nu există niciun fel de scurgeri în sol. Pentru a preveni poluarea atmosferică, au fost construite turnuri de răcire, iar conductele de evacuare au fost menţinute la dimensiunile minime.

Secţia de măsurare a poluării fonice
Secţia de măsurare a poluării fonice nu este utilizată doar pentru testarea emisiilor fonice ale motoarelor (valori medii şi vârfuri), ci şi pentru multe alte măsurători fonice necesare în procesul de proiectare şi dezvoltare a camioanelor. Această secţie include şi un turn de răcire care îi dă un aspect exterior unitar şi original.

EcoDesign
Politica de mediu

Conceptul EcoDesign (Ecologie + Economie) vizează reducerea impactului noilor produse asupra mediului, în toate etapele ciclului lor de viaţă (proiectare, producţie, utilizare, casare). Echipa EcoDesign – care cuprinde nu doar personal din departamentul Dezvoltare, ci şi reprezentanţi de la Planificare produse, Testare, Achiziţii şi Producţie – caută soluţii benefice atât pentru mediu, cât şi pentru eficienţa camioanelor.

Instrumentul EcoDesign
Dezvoltatorii produselor DAF utilizează ‘instrumentul EcoDesign’: un instrument electronic pentru proiectarea ecologică a noilor produse. Acest instrument de pe intranet-ul DAF le oferă inginerilor o cantitate enormă de informaţii despre problemele de mediu. De exemplu, specifică factorii esenţiali pentru optimizarea reciclării şi oferă informaţii despre reducerea greutăţii sau despre anumite probleme de mediu care pot fi soluţionate din faza de proiectare. Proiectanţii pot utiliza acest instrument pentru a realiza analize complete, pe întregul ciclu de viaţă al produsului. În cadrul acestor analize, impactul noilor componente sau sisteme asupra mediului poate fi calculat pentru fiecare fază a ciclului de viaţă.
De asemenea, acest instrument îi informează pe proiectanţi cu privire la noile tehnologii şi inovaţii care pot optimiza designul produsului.

Lasa un raspuns

*