Categoria | Reducere CO2

Noul motor 2.0 GTDi de la Volvo Car

Publicat in 03 februarie 2010 de VOLVO

Volvo Car Corporation introduce pe modelele Volvo S80, V70 si XC60 o noua motorizare de 2l in 4 cilindrii ce ofera in acelasi timp atat performanta ridicata cat si eficienta in consum – 2.0 GTDi (Gasoline Turbocharged Direct Injection).

Noua tehnologie turbo Volvo, alaturi de injectia directa si geometria variabila a celor doua axe cu came au ca rezultat o combinatie unica de consum redus de combustibil, emisii scazute de noxe si performanta ridicata pe o plaja larga de turatii, toate intr-un format specific compact.

Noul motor pe benzina 2.0 GTDi produce nu mai putin de 203 cp in pofida dimensiunii sale compacte si a capacitatii cilindrice reduse. Are un cuplu rezultant de 300 Nm la 1750 rpm asigurand astfel o experienta de condus rafinata.
“Am reuşit să facem un motor cu patru cilindri la fel de puternic precum unul de 2,5 litri cu cinci cilindri, însă mai eficient în ceea ce priveşte consumul. Acest lucru este foarte benefic pentru clienţii noştrii ce doresc performanţe maxime dar şi pentru mediu, avand o eficienţa imbunatatita.”, a spus Magnus Jonsson, directorul departamentului de dezvoltare la Volvo Cars.

“Mai mic si mai puternic” – noua generatie de tehnologie turbo
Sistemul de turbocompresie a fost dezvoltat in cooperare cu Borg-Warner Turbo System si compania producatoare de componente din otel Benteler Automotive. Turbocompresorul utilizat (K03) are cea mai mica dimensiune din piata in comparatie cu puterea maxima a motorului. Tehnologia turbo utilizata nu numai ca ofera performanta excelenta dar imbunatateste si tratamentul noxelor evacuate facand posibila incalzirea rapida a catalizatorului pentru ardere.

Turbina a fost integrata in galeria de admisie si atat galeria cat si carcasa turbinei sunt realizate din foi de otel. Tabla de otel este mai usoara si mai compacta decat fonta turnata si, mult mai important, transfera mult mai putina caldura catre exterior facilitand o temperatura mai ridicata a gazului compresat si astfel ardere mai eficienta.

Noul sistem de turbocompresie “impachetat” in intregime in foi de otel constituie o inovatie patentata de catre Volvo.

Aceasta inovatie a permis modelarea conductelor de evacuare pentru un circuit optim al gazelor si o compresie cat mai eficienta.
“Performanta motorului este o caracteristica importanta pentru multi clienti. Combinand insa un motor performant cu o tehnologie inovativa poti obtine un castig semnificativ si din punct de vedere al consumului de carburant si al emisiilor de noxe”, a precizat Magnus Jonsson. “Un Volvo S80 echipat cu aceasta motorizare si transmisie automata consuma doar 8.3l la 100km.”

Injectie directa eficienta
Injectoarele Bosch cu 7 gauri pe duza sunt montate lateral si contribuie la realizarea unei arderi eficiente. Datorita unei rate ridicate de compresie tehnologia turbo livreaza accelerare rapida si manevrabilitate chiar si la turatii mici. Arderea rapida si constanta permite o functionare echilibrata a motorului in sarcina.

“Combinand injectia directa cu geometria variabila a axelor cu came intr-o tehnologie proprie, am obtinut o motorizare ce ofera consum redus de carburant si emisii scazute de noxe fara a compromite performanta “ a precizat Magnus Jonsson. “Am creat un motor care este eficient atat pe autostrada cat si in oras”.
Motorizarea 2.0GTDi va fi omologata conform standardului de poluare Euro5 si va fi oferita atat in varianta de transmisie manuala, cat si in varianta de transmisie automata cu ambreiaj dublu, Volvo Powershift, ambele cu sase trepte de viteza.
In Romania motorizarea 2.0GTDi va fi disponibila la comanda pe modelele Volvo S80 si XC60 incepand din luna Mai 2010.

Date tehnice :
2.0 GTDi, turbo, benzina, DOHC
4 cilindrii in linie, 16 valve
Capacitate cilindrica : 1999 cm3
Rata compresie : 10:1
Putere maxima : 149 kw(203 cp) / 6000 rpm
Cuplu maxim : 300 Nm/1750-4000 rpm
Norma poluare : Euro 5

Lasa un raspuns

*