Categoria | Electric

Bosch va prezenta primele biciclete E-Bike la Târgul de biciclete „Eurobike”

Publicat in 14 august 2010 de ADU

În septembrie 2010, în cadrul Târgului de biciclete „Eurobike” din Friedrichshafen, Germania, Bosch va prezenta primele biciclete E-Bike cu sistem de propulsie dezvoltat de Bosch. Târgul este deschis vizitatorilor începând cu data de 4 septembrie 2010. Din anul 2011, Bosch anunţă intrarea pe piaţa bicicletelor electrice.

Bosch va dezvolta sisteme electrice de propulsie pentru bicicletele E-Bike şi planifică să ocupe o poziţie dominantă pe această piaţă în plină expansiune. În cadrul fabricii din Reutlingen a fost creat un sector de activitate separat. Vastele cunoştinţe tehnice în materie de electronică, sisteme electrice de propulsie, senzori şi acumulatori sunt puse astfel în slujba noului produs. Elementul principal al acestui nou sistem destinat bicicletelor E-Bike este „Drive Unit”, blocul de acţionare prevăzut cu un motor electric, unitate de comandă şi senzori. Energia electrică – combustibilul unui vehicul E-Bike – este asigurată de acumulatorii incluşi în setul de livrare. Încărcătorul poate fi conectat la o priză electrică menajeră şi înlocuieşte pompa de carburant, iar computerul de bord asigură funcţiile bicicletei. Noul sistem de propulsie este furnizat producătorilor exclusiv pentru modelele noi de biciclete.

Ajutor echilibrat la pedalare

Noile biciclete electrice moderne nu au nimic în comun cu „bicicletele cu motoare auxiliare” din trecut. Bicicletele E-Bike cu sistem de propulsie Bosch sunt vehicule de înaltă tehnologie, care facilitează deplasarea optimă – sistemul de propulsie electric apelează la puterea motorului numai atunci când forţa musculară este exercitată. Sistemul dozează automat puterea motorului în funcţie de solicitarea utilizatorului, intervenind mai mult în cazul urcării în rampă, decât la deplasarea pe un teren plan. Setările alese de utilizator oferă un sprijin adecvat pentru fiecare situaţie în parte. În funcţie de gradul de susţinere acordat utilizatorului, un acumulator încărcat poate asigura o autonomie de 35 de kilometri, în condiţiile unui nivel maxim de asistenţă. Când biciclistul nu are nevoie de prea mult ajutor, se poate atinge o autonomie de până la 80 de kilometri. Sistemul de propulsie dezvoltat de Bosch acţionează până la o viteză maximă de 25 de kilometri pe oră, după care utilizatorul bicicletei E-Bike trebuie să acţioneze singur pedalele. Motivul: numai în acest fel un vehicul E-Bike poate fi considerat, din punct de vedere al legislaţiei rutiere, o bicicletă şi poate fi folosit fără obligaţia de a purta cască, număr de înmatriculare şi de a încheia o asigurare obligatorie.

Acumulatori pe bază de litiu-ion pentru stocarea energiei electrice

În cadrul conceptului gândit de Bosch, blocul de acţionare „Drive Unit” este prevăzut pentru montarea în partea centrală a cadrului. În acest loc, greutatea lui are cea mai mică influenţă şi poate avea un efect pozitiv în timpul deplasării. Cu toate că, din perspectiva eficienţei, un astfel de sistem nu poate fi suficient de uşor, sistemul de propulsie al bicicletei electrice E-Bike, fabricat la Reutlingen, este printre cele mai uşoare. Din punct de vedere al calităţii şi siguranţei există, de asemenea, aşteptări foarte ridicate. Toate componentele acestui sistem au beneficiat de experienţa vastă acumulată de Bosch ca urmare a fabricării unor componente asemănătoare tehnologic. De exemplu, acumulatorul are la bază aceeaşi tehnologie pe bază de litiu-ion ca şi şurubelniţa electrică de mici dimensiuni „Ixo”, care a devenit unealta electrică cea mai bine vândută din lume.
Pentru a putea măsura permanent puterea suplimentară a motorului electric şi pentru a nu irosi niciun strop de energie electrică sau din autonomia prevăzută, sistemul electronic trebuie să detecteze viteza de deplasare a bicicletei, dar şi forţa cu care utilizatorul acesteia acţionează pedalele. Aceste date sunt înregistrate de mai multe ori pe secundă de cei trei senzori ai unităţii Drive Unit. Astfel, este calculat nivelul exact de asistenţă necesar la un moment dat. De exemplu, în condiţiile unor rafale de vânt din faţă, utilizatorul bicicletei E-Bike trebuie să acţioneze cu mai multă putere pedalele pentru a menţine aceeaşi viteză. Senzorul care măsoară forţa cu care sunt acţionate pedalele transmite aceste informaţii către computer, care reacţionează imediat, susţinând efortul biciclistului prin creşterea puterii motorului. Datorită tehnologiei şi designului, sistemul de propulsie Bosch fabricat la Reutlingen oferă plăcerea de a conduce atât tinerilor/ adolescenţilor, cât şi familiilor sau persoanelor active profesional, care doresc să parcurgă confortabil şi economic drumul până la serviciu cu ajutorul unei biciclete E-Bike.

Lasa un raspuns

*