Chevrolet sărbătoreşte 100 de ani

Publicat in 30 septembrie 2010 de CHEVROLET

În cadrul evenimentului Fashion Catwalk organizat de compania Chevrolet aseară la Paris, Chevrolet Europe şi SOS Children’s Villages International au anunţat debutul unui parteneriat european având drept scop sporirea mobilităţii copiilor aflaţi în grija organizaţiei şi a persoanelor care lucrează pentru aceasta. Organizaţia SOS Children’s Villages oferă un cămin iubitor pentru copiii orfani şi abandonaţi, sprijin preventiv pentru familiile ce prezintă riscul de a-şi abandona copiii, precum şi facilităţi de ordin educaţional.

Pentru lansarea acestui parteneriat în 2011 şi pentru a sărbători 100 de ani de Chevrolet, compania va oferi o sută de cadouri aniversare organizaţiei SOS: o sută de autovehicule Chevrolet.

„Pentru noi, în calitate de constructor de autovehicule cel mai firesc mod de a ajuta organizaţia SOS este să oferim maşini. Sperăm că aceste autovehiculele vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a copiilor şi a celor care se ocupă de ei”, a declarat Wayne Brannon, Preşedintele Chevrolet Europe. „Suntem mândri că putem sprijini o organizaţie independentă de anvergura, dedicarea şi angajamentul pe care SOS le demonstrează atât în activitatea de zi cu zi, cât şi în derularea programelor de asistenţă în caz de dezastru”.

Programul „Wheels for Kids” va spori mobilitatea copiilor şi a mamelor lor din cadrul SOS, precum şi a asistenţilor sociali ai organizaţiei care lucrează în cadrul programelor de întărire a familiei SOS Family Strengthening, pentru a putea vizita familiile dezavantajate din comunităţi.

„De la modelele mici de oraş şi până la cele cu şapte locuri, autovehiculele Chevrolet vor fi deosebit de apreciate pentru toate tipurile de utilizări”, a declarat Richard Pichler, Secretar General al SOS Children’s Villages International. „Mamele SOS au nevoie de mobilitate din aceleaşi motive pentru care aceasta este necesară celorlalţi părinţi. Ele sunt nevoite să gestioneze aceleaşi provocări specifice unei familii numeroase. În cadrul programelor de întărire a familiei Family Strengthening, asistenţii noştri sociali se deplasează în comunităţile sărace pentru a ajuta familiile să aibă grijă de ele şi de copiii lor. De cele mai multe ori, aceste comunităţi sunt izolate, accesul cu mijloacele publice de transport fiind foarte dificil. Mobilitatea colaboratorilor noştri reprezintă un aspect esenţial pentru capacitatea de a oferi sprijin copiilor”, a explicat Pichler.

Într-o etapă viitoare se intenţionează extinderea programului pentru a implica toţi dealerii Chevrolet şi precum şi clienţii interesaţi. În prezent se derulează programe de service pentru autovehicule sau programe educaţionale prin intermediul dealerilor Chevrolet, precum şi programe de implicare a clienţilor.

În cadrul evenimentului Chevrolet Fashion Catwalk a fost anunţată de asemenea scoaterea la licitaţie în anul 2011 – Anul Centenar al Chevrolet – a unei rochii speciale, creată pentru Chevrolet de renumitul designer francez Frank Sorbier, urmând ca suma obţinută să fie donată organizaţiei SOS Children’s Villages Franţa.

În cadrul programelor derulate de Chevrolet pentru susţinerea tinerilor, compania organizează de asemenea un concurs artistic anual denumit Young Creative Chevrolet. Acest concurs le oferă tinerilor artişti un punct de pornire pentru propria dezvoltare prin proiecte reale şi călătorii în care pot fi alături şi pot învăţa de la idolii lor din domeniul de artă aplicată în care activează.

Despre organizaţia SOS Children’s Villages

SOS Children’s Villages este o organizaţie independentă non-guvernamentală, activând în domeniul dezvoltării sociale, care oferă îngrijire în sânul familiilor pentru copii din 132 de ţări şi teritorii şi care susţine interesele, drepturile şi nevoile copiilor. Aproximativ 73.000 de copii şi tineri locuiesc în cele 491 de sate pentru copii şi 396 de cămine pentru tineri construite de asociaţia SOS Children’s Villages în întreaga lume. Peste 174.000 de copii şi tineri urmează cursurile şcolilor SOS Hermann Gmeiner Schools, ale grădiniţelor SOS Kindergartens şi centrelor de pregătire vocaţională SOS Vocational Training Centres. Mai mult decât atât, programele de întărire a familiei SOS Family Strengthening oferă familiilor sprijin material, psihologic şi social. Aproximativ 450.000 de persoane beneficiază de aceste servicii de sprijin familial; circa 489.000 de oameni se bucură de serviciile centrelor medicale SOS. În situaţii de criză şi dezastre, SOS Children’s Villages intervine prin programe de ajutor de urgenţă. Pentru informaţii suplimentare cu privire la asociaţia SOS Children’s Villages, accesaţi pagina http://www.sos-childrensvillages.org.

Persoană de contact:

Katharina Steinkellner
SOS-Kinderdorf International
Viena, Austria
Tel. +43 1 368 24 57 2777
katharina.steinkellner@sos-kd.org

Lasa un raspuns

*