Arhiva | mai, 2011

Tags: , , ,

Maliuc, Delta Dunării:

Publicat in 18 mai 2011 de Mercedes-Benz

Cătălin Ștefănescu, unul dintre inițiatorii Proiect4 powered by Mercedes-Benz GLK, alături de medicii voluntari ai organizației germane ”Dentists Without Limits”, Asociţia Tăşuleasa Social şi organizaţia germană ”Die Johanniter – Unfall – Hilfe”, a facilitat prezența unui cabinet stomatologic mobil în satul Maliuc din Delta Dunării. Mai exact, medicii ”Dentists Without Limits” au oferit consultanții și tratamente gratuite copiilor din sat.

Acest demers face parte dintr-o serie de acțiuni menite să ofere sprijin comunității Maliuc din Delta Dunării, la iniţiativa lui Cătălin Ștefănescu și a prietenilor și partenerilor săi.

„A fost o hotărâre unanimă a prietenilor şi partenerilor care sunt implicaţi în acest proiect – nu ducem ajutoare la Maliuc. Oamenii de acolo nu au nevoie de aşa ceva. Însă au nevoie de sprijin şi de solidaritate, în încercarea de a învăţa să se ajute singuri. E o poveste din care toţi avem câte ceva de învăţat, Citeste

Comentarii

Tags: , , ,

Chevrolet donează două din cele patru maşini destinate Organizaţiei SOS Satele Copiilor România

Publicat in 12 mai 2011 de CHEVROLET

În cadrul unui eveniment organizat în SOS Satul Copiilor din Bucureşti, Chevrolet România a sărbătorit centenarul mărcii donând încă două maşini Organizaţiei SOS Satele Copiilor România. Modelele donate au fost Chevrolet Spark.
La începutul anului reprezentanţii Chevrolet România au avut bucuria să doneze un Chevrolet Cruze în Sibiu.

„Aşa cum anunţam la începutul anului, Chevrolet a ales să-şi sărbătorească centenarul dăruind 100 de maşini organizaţiei SOS Satele Copiilor din Europa. Astăzi oferim cu bucurie încă două din cele patru maşini care vor fi donate în România.” a declarat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet Romania.

Preşedintele Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, Dl. Mihai Neguţ a ţinut să sublinieze utilitatea celor două modele care vor fi folosite în programele organizaţiei. Legat de donaţia Chevrolet, Dl. Neguţ a adăugat:
„Vă urez să aveţi de o sută de ori mai multe vânzări şi vă transmit o sută de mii de mulţumiri din partea SOS Satele Copiilor pentru iniţiativa Chevrolet.”

Copiii şi reprezentanţii organizaţiei SOS Satele Copiilor au fost bucuroşi să primească cele două Chevrolet Spark şi să ia parte la aniversarea celor 100 de ani de existenţă Chevrolet.

Pe lângă cele două maşini donate de Chevrolet România, dealerul Chevrolet, Di-Bas a anunţat că va oferi întreţinere gratuită până la 100.000 de km pentru cele două maşini.

“Ne bucurăm să răspundem celor 100.000 de mulţumiri ale D.lui Preşedinte al Organizaţiei SOS Satele Copiilor cu 100.000 km de întreţinere gratuită. Suntem bucuroşi să fim alături de tinerii şi familiile sprijinite de această organizaţie.” a declarat Dl. Tiberiu Bardan, Director General Di-Bas.

Prezentă la aniversarea centenarului Chevrolet, D.na Camelia Şucu, Ambasador al Organizaţei SOS Satele Copiilor a ţinut să mulţumească reprezentanţei Chevrolet România şi dealerului Chevrolet, Di-Bas:
„Ca Ambasador SOS Satele Copiilor Romania am plăcerea să vă mulţumesc în numele organizaţiei pentru cele două maşini donate dar şi pentru acest certificat de gratuitate în ceea ce priveşte serviciile de întreţinere pentru 100.000 de km. Apreciem intenţia Chevrolet de a-şi aniversa cei 100 de ani prin donarea a 100 de maşini la nivel european şi îi asigurăm că iniţiativa lor a venit în sprijinul programelor pe care SOS Satele Copiilor le desfăşoară în Romania. Nu în ultimul rând, vrem sa mulţumim dealerului Di-Bas prin intermediul căruia cele două maşini sunt astăzi aici.”

Cei prezenţi la aniversarea Chevrolet au fost plăcut surprinşi de surpriza pregătită de tinerii din SOS Satul Copiilor Bucureşti. Aceştia au oferit două desene semnate de fiecare din ei, unul pentru Chevrolet România şi unul pentru Di-Bas.

„Le mulţumim foarte mult tinerilor din organizaţia SOS Satele Copiilor pentru surpriza deosebit de placută şi le dorim să fie sănătoşi şi să aibă un viitor frumos, plin de realizări. Compania Chevrolet este foarte bucuroasă să poată dona aceste două maşini şi să contribuie astfel la susţinerea programelor de ajutorare ale acestei organizaţii.” a adăugat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet Romania.

Programul de Parteneriat European
Pentru a-şi sărbători centenarul, Chevrolet a decis să ofere 100 de cadouri unei organizaţii caritabile. 100 de autovehicule Chevrolet noi vor fi donate organizaţiei SOS Satele Copiilor în Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho şi Israel.

Parteneriatul european dintre SOS Satele Copiilor şi Chevrolet Europe a fost semnat şi anunţat în ajunul Salonului Auto de la Paris din 2010, la data de 29 septembrie, de către Wayne Brannon, Președinte și Director Executiv Chevrolet Europe, şi Richard Pichler, Secretar General al SOS Children’s Villages International.

Iniţiativa va spori mobilitatea copiilor şi mamelor lor SOS, precum şi abilitatea asistenţilor sociali care administrează Programele de Consolidare Familială SOS de a vizita familiile dezavantajate din diverse comunităţi.

Chevrolet va oferi organizaţiei SOS Children’s Villages 20 de autovehicule de oraș Spark, 20 de autovehicule Aveo hatchback de mici dimensiuni, 20 de autovehicule compacte Cruze, 20 de autovehicule Orlando cu 7 locuri şi 20 de SUV-uri Captiva cu 7 locuri.

Cele 100 de autovehicule Chevrolet vor fi predate între 22 februarie şi 3 noiembrie 2011, ziua de naştere efectivă a companiei Chevrolet, care a fost înființată la data de 3 noiembrie 1911 de Louis Chevrolet şi William Durant în Detroit.

Despre SOS Satele Copiilor România
SOS Satele Copiilor România ocroteşte şi sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 60 de ani în lume şi de 20 de ani în România, intervenim oriunde există un copil şi o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizaţia SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, reţea caritabilă prezentă în 132 de ţări ale lumii.

Despre SOS Kinderdorf International
SOS Kinderdorf International, cu sediul în Austria, este una dintre cele mai mari organizaţii umanitare caritabile din lume. A fost înfiinţată în anul 1949 de către medicul Hermann Gmeiner şi, în prezent, are 132 de sedii în toată lumea, oferind 1800 de programe şi facilităţi unui număr de peste 1 milion de beneficiari. În anul 1999 SOS Kinderdorf International a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, iar în 2000 a primit Premiul “Conrad Hilton” – cel mai important premiu umanitar acordat la nivel internaţional.

Comentarii

Tags: , ,

Fabrica BMW din Carolina de Sud

Publicat in 08 mai 2011 de BMW

Fabrica BMW din Carolina de Sud a urcat pe locul patru în clasamentul “Top 20 On-site Generation” al celor mai importanţi utilizatori de energie alternativă, ierarhie realizată de Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) din SUA. În 2010, datorită sistemului BMW de prelucrare a gazelor din deşeuri, compania a produs o energie estimată la aproape 62 milioane kilowatt-oră (kWh). Aceasta reprezintă circa 37% din totalul energiei consumate de companie, cel mai ridicat procentaj dintre corporaţiile aflate în Top 10 Green Power Partners realizat de EPA. De asemenea, acest rezultat subliniază decizia companiei de a înlocui sursele tradiţionale de generare a energiei cu alternative mai ecologice, din surse regenerabile.

“Această reuşită confirmă angajamentul companiei noastre de a proteja mediul şi de a implementa continuu metode de durată pentru captarea energiei regenerabile, inclusiv programul de prelucrare a gazelor din deşeuri”, a spus Josef Kerscher, preşedintele BMW Manufacturing.

Din 2003, gazul metan evacuat de un depozit de deşeuri a fost colectat şi a fost utilizat pentru a furniza mai mult de 50% din totalul de energie necesară la uzina BMW. În 2009 compania a investit 12 milioane de dolari în programul de prelucrare a gazului din deşeuri pentru a spori eficienţa generală. Implementarea programului a redus, anual, emisiile CO2 cu circa 92.000 tone şi a economisit aproximativ cinci milioane de dolari din costurile cu energia. Recent, compania a anunţat adăugarea unui centru de stocare şi distribuţie a hidrogenului în cadrul complexului energetic de 11 MW din interiorul uzinei. Acesta va fi utilizat pentru alimentarea unei flote de echipamente pentru manevrarea materialelor, care funcţionează cu pile de combustie şi operează în interiorul noii hale de asamblare, cu o suprafaţă de 11,15 hectare, unde se produce noul BMW X3 din segmentul Sports Activity Vehicle.

“BMW Manufacturing este lider în utilizarea surselor regenerabile de energie”, a declarat Elizabeth Craig, director executiv EPA al Oficiului de Programe Atmosferice. “Acţiunile lor contribuie la protejarea calităţii aerului şi la ecologizarea surselor de energie.”

Conform Dow Jones Sustainability Indexes 2010, BMW Group a fost desemnat constructorul de automobile cu cele mai importante acţiuni în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă pentru al şaselea an consecutiv.

La începutul acestei săptămâni, EPA a actualizat fiecare din clasamentele National Top Partner, evidenţiind unii dintre cei mai importanţi cumpărători de energie verde din SUA.

Fiecare clasament evidenţiază EPA Green Power Partners cu cele mai mari achiziţii anuale voluntare şi/sau utilizări în uzine la 6 aprilie 2011. Clasamentul este disponibil la http://www.epa.gov/greenpower/toplists/.

Comentarii

Daimler şi Bosch

Publicat in 06 mai 2011 de BOSCH

Companiile Daimler AG şi Robert Bosch GmbH intenţionează să-şi extindă în continuare parteneriatul ce durează deja de mulţi ani şi să colaboreze în viitor pentru dezvoltarea şi fabricarea de motoare electrice pentru autovehiculele electrice din Europa. Cele două companii au semnat în luna aprilie a acestui an o scrisoare de intenţie în acest sens şi au demarat negocierile contractuale pentru formarea unui joint venture cu participaţie 50:50. Negocierile urmează a fi finalizate în primul semestru al anului 2011, iar producţia comună va începe în anul 2012.

Cele două companii doresc ca prin unirea competenţelor lor să accelereze progresul în dezvoltarea sistemelor de tracţiune şi să aibă o colaborare fructuoasă. Conform scrisorii de intenţie, producţia comună urmează să înceapă deja din anul 2012, iar montarea motoarelor electrice la autovehiculele electrice Mercedes-Benz şi Smart este planificată tot pentru 2012. Vânzarea către alţi producători auto va fi efectuată exclusiv de către compania Bosch. Activităţile comune urmează să se desfăşoare în regiunea Stuttgart şi la Hildesheim.

Grupul Bosch, în calitate de furnizor mondial de piese, echipamente auto şi servicii, deţine competenţe extinse în dezvoltarea şi producţia de motoare electrice, având deja o unitate de producţie de serie în Hildesheim.
Producătorul auto Daimler beneficiază deja de o experienţă de 20 de ani în domeniul autovehiculelor electrice, cât şi în domeniul componentelor esenţiale ale motoarelor electrice şi acumulatorilor, beneficiind de cunoştinţe tehnice vaste în ceea ce priveşte electrificarea autovehiculelor.

Comentarii

Tags: , ,

Continental contribuie la reducerea CO2

Publicat in 05 mai 2011 de CONTINENTAL

Continental, furnizorul internaţional de produse automotive, îşi vede pusă în practică noua generaţie a tehnologiei inovative a pompelor de combustibil programate, prin lansarea producţiei în masă. Din 2013, marii producători europeni de autovehicule vor instala această tehnologie, care ajută la reducerea consumului de combustibil, dar şi la reducerea emisiilor de CO2.
Noua generaţie de pompe va fi controlată de o unitate de control electric, situată în interiorul flanşei modulului de alimentare. Deoarece pompa va da motorului doar atât combustibil cât este necesar, va fi salvată şi multă energie electrică.
Acest sistem inteligent salvează până la 60-70% din energia electrică consumată în comparaţie cu sistemele tradiţionale. Într-un motor de 1.8 l, asta înseamnă o reducere de 1.5-2grame de CO2 /km, un lucru foarte important dacă se consideră calcularea emisiilor şi taxele care intervin pentru acestea.

Comentarii