Dacia prelungeşte sărbătoarea mediului de la o zi la o lună întreagă.

Publicat in 16 iunie 2011 de DACIA

Anul acesta, în iunie, Dacia a anunţat că prelungeşte sărbătoarea mediului de la o zi la o lună întreagă. În cadrul acţiunilor planificate pentru luna mediului, Dacia a organizat joi, 9 iunie, o vizită cu reprezentanţi ai media centrale şi locale. Jurnaliştii au vizitat departamentul Presaj al Uzinei Vehicule Dacia, departamentul Cutii de Viteze al Uzinei Mecanice şi Şasiuri Dacia, staţia de filtrare a apei şi centrala termică de pe platforma Dacia de la Mioveni.

Preocupată de protecţia mediului înconjurător, Dacia a elaborat propria sa politică în domeniu, în conformitate cu procedeele şi normele utilizate în cadrul Grupului Renault. Certificată ISO 14 001 din 2005, Dacia a investit 22 milioane euro în protecţia mediului în ultimii zece ani. Din această sumă, pentru tratarea aerului si a apelor uzate s-au investit câte 6 milioane euro, pentru tratarea deşeurilor peste 2,7 milioane şi 2 milioane pentru protecţia solului.

„De la momentul lansării Dacia Logan în 2004 şi până în prezent am redus emisiile de compuşi organici volatili (COV) per vehicul cu mai mult de jumătate şi consumul de energie cu peste 74%. Îmbunătăţim în permanenţă sistemul nostru de management al mediului astfel încât să diminuăm efectele pe care le avem asupra naturii“, a declarat Bernard Sonilhac, Director Executiv, Direcţia Renault Services Roumanie.

Punerea în practică a politicii de mediu este asigurată inclusiv de o reţea de voluntari formată din angajaţi Dacia, cu sprijinul căreia s-au plantat pe platforma de la Mioveni peste 1600 conifere, iar acţiunile de ecologizare în care s-a implicat reţeaua au rezultat în 27 tone de deşeuri.

Lasa un raspuns

*